Iubirea cunoaşte începutul, dar nu şi sfârşitul!

Citeam zilele trecute un articol foarte interesant, care, sincer, m-a pus puţin pe gânduri. Era o invitaţie la… la a iubi. M-am întrebat ce iubesc eu, iar gândul meu a fugit repede la tine, la toate momentele frumoase cu tine. Mi-am dat seama că în momentul de faţă, tu, eşti ceea ce eu iubesc. Nu credeam niciodată că tu îmi poţi dărui atâta fericire, că îmi poţi readuce zâmbetul inocent pe faţă şi că mă poţi face să iubesc într-o astfel de măsură. M-am plecat într-una din zile pe genunchi şi i-am mulţumit bunului Dumnezeu pentru tine, i-am spus că te vreau mereu lângă mine, şi l-am rugat să aibă mereu grijă de tine, până în ziua în care eu o voi putea face mai bine.

Iubirea te face frumos, atrăgător, apt pentru a fi iubit. Tu n-ai observat? Oamenii care iubesc sunt foarte frumoşi. Ceva radiază din fiinţa lor, iubirea pe care o emană îi face atrăgători. Cum ai putea să fii atras de un om neiubitor, din care nu emană nimic? Nu ai cum! El este gol, o fântână fără apă, la care nu vine nimeni să bea, pentru că nu are ce. Iubirea înseamnă dăruire, împărtăşire, generozitate.

Eu astazi recunosc că iubesc, pot să recunosc că am un zâmbet aparte atunci când sunt lângă tine, atunci când vorbesc cu tine si atunci când mă gândesc la tine. Ochii-mi radiază, faţa-mi zâmbeşte iar inima-mi iubeşte. M-am “sacrificat” pentru iubire de când te-am cunoscut, am acceptat să te iubesc fără a primi ceva in schimb, nu ştiu dacă vei fi alături de mine mereu, nu ştiu pentru cat timp, insă aleg să te iubesc in tot acest timp in care ştiu că eşti lânga mine.

Iar tu, câtă iubire eşti dispus să oferi? Iar tu.. 8f

Fericirea o simt în ochii tai! :o3

După atâta timp simt cum iar îmi bate fericirea la ușă, să ii deshid?

A trecut mult timp, iar eu cred că inima mea s-a odihit destul, am întrebat-o dacă e pregătită să iubească din nou și a ezitat să-mi răspundă, însă mă trădează atunci când îl simte pe el lângă mine, iar ea nu era niciodată asa. Era stăpână pe ea, rece cu tot, ii lua mult timp că să bată tare pentru cineva, însă atunci când l-a întâlnit pe el a făcut-o din prima, bate atât de tare doar când îl simte în preajmă, iar atunci când îl simte lipit de mine mai că vrea să sară din piept. Mi-a șoptit într-o zi că se simte bine și că nu a mai fost niciodată asa de fericită, mi-a spus să am grijă de ea, și că e pe punctul de a pleca la el, însă oare el va putea să aibă grijă de ea? Nu că nu l-as vedea capabil de asta însă el e mai mereu ocupat, pe drumuri, are un program încărcat mai tot timpul și mi-e teama să nu uite de ea, mi-e teamă ca într-o bună zi să uite să o îngrijească..

E atât de sublim sentimentul acela de acasă pe care îl simt atunci când mă aflu în bratele sale. E minunat, mă simt din nou cu adevarat acasă, sentiment pierdut din copilarie când doar îmbrățișarea tatei îmi dădea acel senzație, când îl așteptam la gura sobei, iar el mă răsfăța, mă zgâria cu barba sa și chiar dacă eu mă plângeam ca mă deranjează el continua, mă gâdila și îmi spunea că sunt prințesa sa.. același lucru îl face și el  acum. Nu cred că știe că întreaga mea fericire se afla sub acel surâs când mă zgârie cu barba sa, nu cred că tata i-a vorbit despre această slăbiciune a mea.

De când drumurile ni s-au intersectat viata mea a prins un nou contur, sunt plină de zâmbete, inima-mi rade mereu, iar tu îmi dai mereu puterea să continui și să îmi amintesc că sunt o femeie puternică.Când m-a luat în braţe mi-am dat seama că nu  mai pot ascunde nimic de el. M-am forţat inutil să neg tot ce simt, să nu mă mai gândesc la el, la răsuflarea lui învăluindu-mi chipul, la căldura mâinilor sale şi la atât de multe alte lucruri cărora nu le mai pot rezista. Ochii lui…da, ochii lui îmi spun tot adevărul!1604513_530262553758481_1040241402_n

Ranile sufletului dor cel mai tare..

“-Iarta-ma..               

-Ia o farfurie si arunc-o pe jos. S-a spart?

Da.

Cere-i scuze…

Imi pare rau! 

-A devenit cum era înainte?

-Nu.

-Acum înțelegi? Asta înseamnă sa rănești pe cineva…” 

 

Suntem răniți de persoanele la care ținem. Ei ne deschid rani adanci, pe care nu le mai putem închide aproape niciodată..Putem vineca unele răni cu dragoste, unele trec odată cu timpul, iar unele.. unele rămân mereu deschise. 

Rana interioară poate fi comparată cu o rană fizică pe care o ai pe mână de mult timp, pe care o ignori şi pe care nu ai îngrijit-o cum trebuia. Ai preferat să o bandajezi pentru a nu se mai vedea. Acel pansament este echivalentul unei măști. Când cineva te ia de mână cu dragoste, iar tu ţipi: Au! Mă doare! Poţi să îţi imaginezi cât de surprins este celălalt. Oare chiar a vrut să te doară? Nu, deoarece dacă tu suferi atunci când cineva te atinge pe mână, este din cauza faptului că tu eşti cel care a hotărât să nu îşi îngrijească rana. Iar celălalt nu este responsabil de durerea ta. De fiecare dată când ne simţim răniţi, noi încercăm să găsim un vinovat. Cu cât acuzăm mai mult, pe sine sau pe ceilalţi, cu atât se repetă mai mult aceeaşi experienţă. Acuzarea nu serveşte decât la producerea de nefericire oamenilor. În timp ce, dacă privim cu compasiune partea umană care suferă, evenimentele, situaţiile şi persoanele vor începe să se transforme.

Orice rana rămâne deschisa, chiar dacă noi credem ca ea s-a închis. Niciodată nu vom putea fi asa cum eram înainte. Suntem răniți și suntem distruși. Învățăm sa trăim cu anumite răni, însă nu o sa fim ca înainte. Cineva mi-a spus ca timpul ne schimba, ca odată cu trecerea timpul orice rana trece,ca ele se închid.. Dar nu e asa, nu ne schimba timpul.. ci noi ne schimbam pentru-ca ne-am saturat de atâtea rani, pentru-ca ne-am saturat sa ne pese prea mult, pentru-ca suferim pentru unele persoanele care nici măcar nu merita, pentru-ca punem suflet acolo unde ar trebui sa fie indiferenta.  Cu cat avem mai multe rani in suflet cu atât suntem mai inchisi in noi si  suntem mereu triști.

Imagine

PORTRET DE FEMEIE INDRAGOSTITA

Ai văzut cum arată femeia îndrăgostită? Cum pielea din obraji capătă dintr-o dată luciu de sidef…cum părul îi stă altfel…cum îi pâlpâie ochii a poezie-n răsărit…cum îi tremură buzele atunci când rostește numele celui pentru care a ales să gândească cu cortexul din…piept. Nu ți-a ieșit niciodată în cale femeia aia îmbătată de amor, cu pasul studiat, cu brațele implorând îmbrățișare și cu bretonul pieptănat până la linia genelor profanate? Ai tu habar măcar că sub breton își ține ascunse, la mare depărtare de ochiul lumii, toate sms-urile de dragoste primite după 12 noaptea, toate secretele șoptite-n ureche înainte de micul dejun, toate fanteziile nespuse, dorurile, insomniile, apăsările și tot deranjul sufletesc de care nu vorbește nimănui? Ai ascultat femeia îndrăgostită? Îi vorbește pe toți de bine, râde mult între propoziții și câteodată mai strecoară și câte un “Offf”  de fericire karmică, care vine doar de deasupra lumilor noastre. Femeia îndrăgostită e senină, radioasă, gălăgioasă și enervant de energică. N-are somn, n-are stare, n-are limite. Femeia îndrăgostită cântă sub duș, aleargă pe tocuri, se alintă ca fetițele care țipă să le împingi leagănul mai tare, uită cafeaua pe foc, vorbește la telefon cu el în timp ce-și îmbracă rochia pe dos, închide telefonul și-apoi sună din nou în timp ce se dezbracă pentru a patra oară și din șase rochii probate alege pantalonii, se zvârcolește noaptea în așternut și visează cai albi și câmpuri de flori. Femeia îndrăgostită e amuzantă. Și copilăroasă. Și ciudată.

 Dar, Doamne, cât de frumoasă e când e așa!

 Imagine

El.. <3

Adevărul e că nu ne îndrăgostim de frumuseţea unei persoane aproape niciodată. Sau, mai exact, nu ne îndrăgostim de acea frumusețe care întoarce capete. Nu ne îndrăgostim de cel mai strălucitor zâmbet, ci de cel mai cald . Nu-i iubim ochii pentru culoarea pe care o au, ci pentru modul în care ne privesc. Ne îndrăgostim de oameni după ce-i auzim râzând la o glumă de-a noastră sau le vedem feţele acelea ciudate când se strâmbă uşor. Nu iubim pentru frumuseţea fizică, ci pentru micile chestii care le aparţin. Am iubit oameni pentru modul în care râdeau în hohote, pentru modul în care mă îmbrăţişau, pentru modul în care-mi zâmbeau. Am iubit oameni pentru cele mai banale chestii: pentru glumele proaste făcute care mie îmi păreau geniale, pentru că doar eu vedeam în ei ceea ce alţii nu vedeau, pentru că păreau ciudaţi. Ajungem să iubim chestii care ni se par banale, pentru că doar noi le percepem ca pe ceva special: modul în care mănâncă sau cântă când sunt fericiţi. Dacă ar fi să mă întrebe cineva de ce-l iubesc, aş vrea să-i spun  “Pentru că eu văd în el ceea ce tu eşti incapabil să vezi”! ♥ 

Imagine

Iubirea e ca un drog..

E periculos să iubeşti! Iubirea e ca un drog. La început ai senzaţia de euforie, de abandon total.

Apoi, a doua zi, vrei mai mult, încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control.

Te gândeşti la persoana iubită vreme de două minute şi uiţi de ea vreme de trei ore.

În scurt timp însă, te obişnuieşti cu acea persoană şi începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândeşti la ea trei ore şi o uiţi două minute.

Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceeaşi senzaţie ca şi drogaţii când nu îşi obţin drogul. În acel moment, aşa cum drogaţi fură şi se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, şi tu eşti dispus să faci orice pentru dragoste!’Imagine